marți, 6 aprilie 2010

ANUNT

In vederea publicarii in revista CRONICA VISEUANA a dosarelor celor care au facut puscarie politica, rog pe cei interesati, rudele acestora, sa ma contacteze telefonic (0765/979420), sau electronic (mirceaserban_mircea@yahoo.fr), cu mentiunea ca au prioritate persoanele domiciliate in Viseu de Sus. Multumesc, Mircea SERBAN

luni, 18 ianuarie 2010

Revolutia ADN –ului si Razboiul Mafiilor -1. Drama Scoalei


In urma unei OUG –ordonanta de urgenta a guvernului, Ministerul Educatiei, …titlul e gongoric, a decis „recalibrarea sistemului” si reducerea cu 15 mii a posturilor din sistem. Recunosc ca pana deunazi nu am aplecat nici urechea si nici atentia, catre problemele cu care se confrunta educatia din Romania. Pana deunazi, cand la o emisiune B1 TV am auzit urmatoarele:
„in timp ce intr-un domeniu avem somaj, intr-un alt domeniu o lupta din rasputeri pentru a trece peste criza, nu pot eu -sistemul de educatie, sa fac, sa ies din aceasta regula si sa spun, eu nu fac parte din Romania anului 2010!”
Declaratia dnei Oana BADEA m-a izbit puternic si mintea mi-a fost fulgerata –instantaneu de un flash: un barbat invalid de piciorul drept, care semana izbitor cu primul meu profesor de istorie, domnul Marza! Dumnezeu sa il odihneasca. Cateva ceasuri m-am tot framantat sa inteleg semnificatia acestui „remember”, dar nu gaseam inspiratia de a decripta mesajul! Am derulat banda casetei pe care am inregistrat interventia ministrului secretar de stat si, … am inteles: Toti o apa si-un pamant!

Domnul Mârza a intrat –scartaind ingrozitor, in viata mea in anul 1964 -la Viseu de Sus, fiind primul meu profesor de istorie. Un barbat inalt, cu ochi de copil bland, o voce usor ragusita dar, foarte puternica, si, …un picior -dreptul, dintr-un lemn foarte uscat, care scartia pe o tonalitate alta decat pantoful, si el cu scartz! Domnul Marza povestea -vorbind in fraze scurte, uneori foarte inflacarat si, ori de cate ori vorbea despre al doilea razboi mondial, la coltul ochilor sai de copil bland infloreau lacrimi. Eram intrigat si nu intelegeam nimic… pana cand, intr-o zi, domnul Marza ne-a povestit ca el insusi a fost in acel razboi unde si-a pierdut piciorul. De la el am aflat, ca Partidul Muncitoresc Roman –PMR, s-a ingrijit ca multi din combatantii care au luptat -alaturi de URSS, in divizia Tudor Vladimirescu dupa ce s-au intors in tara sa primeasca posturi la catedrele de istorie din sistemul de invatamant din Romania acelor ani.

Vocea ministrului secretar de stat acopera si bunul simt al lui Liviu POP secretarul general al FSLI, dar si argumentele sindicalistilor referitoare la specificul unei „presatri de servicii” cum este definita profesiunea de dascal in nomenclatorul profesiunilor din Romania, anume calitatea actului de educatie! Flashul cu omul care semana izbitor cu profesorul Marza m-a facut sa inteleg faptul ca logica bolsevica a supravietuit si este vie in mintile noii nomenklaturi, indiferent de initialele „monogramei politice” a cabinetului din care provine. Injectata cu acelasi hormon produs de laboratoarele PMR, mintea functionarului din fruntea ministerului educatiei umbla la „cutia pandorei” cand –prin aceeasi voce, anunta: … ”sistemul nu va mai finanta postul ci, va finanta elevul”! Dar, care este semnificatia reala a acestei decizii?

Iata, interpretarea obiectiva si logica pe care inteleg sa o si probez, caci am solicitat Inspectoratului Scolar Maramures date exacte in ce priveste scena, decorurile, actorii, acestei piese pe care pot sa o numesc astfel: „Drama Scoalei Romanesti”! Asadar, …
1. Daca prestarea de serviciu –de pilda a unui profesor de chimie, nu mai este finantata de catre finantator, iar acesta decide sa plaseze un capital in beneficiul celor aflati pe piata, recte elevul si parintii acestuia, inseamna ca statul, prin ministerul educatiei finanteaza o …MARFA!
2. Aceasta inseamna, ca acele tabele de la inspectoratele de invatamant judetene si ale sectoarelor capitalei cu privire la indemnizatiile cadrelor aflate pe post reprezinta manopera aferenta pretului de productie, iar ministerul incalca legea concurentei caci, stipendiaza produse care au „afisate” doar preturile de cost si preturile de productie, dar fara un pret de piata!
3. Prin nota acordata la finele anului scolar –de catre prestatorul de servicii, recte profesorul de chimie in cazul de fata, marfa va beneficia de pretul de piata!
4. Logica pe care o confera gradele de specializare si vechimea prestatorului de servicii, de-altfel insuficienta spre a aprecia calitatea produsului aflat pe piata, raportul calitate-pret, trebuie facuta public de catre ministerul de resort, caci este posibil ca …
5. Guvernul sa finanteze/cumpere la pret de calitate superioara produse de calitate inferioara, chiar …rebuturi!
6. In acest caz, elevii repetenti vor fi obligati sa returneze sumele de bani pe care ministerul le-a operat, iar profesorii vor avea libertatea de a raspunde –promt si obiectiv, cerintelor conferite de ceea ce se intelege prin calitatea actului de educatie, iar santajul desfiintarii unor catedre din lipsa de elevi -la care se deda "sistemul", va deveni ... "caduc"!

Recentele greve ale magistratilor –prin care acestia solicita marirea salariilor, recunoasterea lor ca putere in stat, sunt scanteia care in cele din urma aprind un combustibil fara de care nici o societate nu exista: etica si mentalitatea! Cred cu putere ca, etica si mentalitatea individuala si colectiva sunt slefuite … in familie de catre parinti, in afara acesteia –prin educatia obtinuta in scoala, de catre dascal prin talentul pedagogic, deontologia si dragostea fata de elev si ... profesie !


Astept –pana la publicarea episodului 2, care va face scriere despre razboiul mafiilor din sistem, raspunsul la intrebarea: Domnilor profesori care este procentul real al elevilor care stiu carte azi in Romania, nu cumva este umflat numarul acestora?

duminică, 17 ianuarie 2010

Despre revolutia ADN si razboiul mafiilor -

In general romanul este om cinstit. In particular fura de stinge. –spune Adrian Alui Gheorghe in “Romania pe intelesul tuturor”. Si, “de la general la particular si retur”, in cartea poetului si “fictionarului”* de la Pietricica nu ai sa gasesti o vorbulita despre, hm… cum invata, unde invata, daca invata, de la cine invata romanul! Constatarea este la indemana oricaruia dintre dumneavoastra, cititorii cartii -aparute in anul 2003, la editura CONTA. Presiunea acestui hiatus incepe sa fie tot mai simtita –cu fiecare an, in general nou. In particular extrem de puternic cu fiecare an scolar, universitar, fiscal, etcaetera… Insa, decand anuntul unei secretare -de stat(!) de la minister, –numele Oana BADEA va fi retinut dupa ce va fi data afara, cum ca…”statul nu va mai finanta postul, catedra, ci il va finanta pe elev” (15. 01. 10 B1TV ora 16.) atmosfera a devenit: explozibila –pentru mediul gazos, insuportabila –in general pentru dascali, in particular pentru cei din structurile preuniversitare, de-a dreptul ilogica pentru toate mediile! In cele ce urmeaza, voi dovedi precum ca, …”umblatul si deschisul cutiei Pandoreri” de catre guvernantii BOC da semnaul celei mai importante actiuni pe care societatea romaneasca post ceausista este pe cale de a o demara. Atentie, stiu ce scriu si daca dimensiunea si capacitatile-mi de natura ezoterica nu imi sunt tradatoare, atunci chiar vad faptul, ca incepe revolutia pentru modificarea “AND-ului moral” al societatii romanesti!

(Multumesc Adrian –pentru idea de a incepe cu tine aceasta “lectie de anatomie” a mafiei din invatamantul romanesc, iti comunic faptul ca si numele tau va fi trecut in colofonul acestei revolutii, iar dupa ce tu vei continua a ramane in viata fie numele tau laudat, caci stiu ca esti smerit aidoma celui care va fi in capul acestei revolutii!)

- sfarsit introducere -

17. 01. 10 ora 20:43







_________________________________________________________________
* Nu cauta explicatii pentru expresia/sintagma fictionar,
caci nu ai sa gasesti... e o licenta construita pe matricea
viziune - vizionar.

Theodor Stolojan si endogamica* politică romaneasca

Eu simt o sensibilă uşurare sufletească. Acum, in pragul demiterii sale din PNL, caci deşi fardat de cosmeticieni experţi ai originalei democraţii bucureştene, linimentul** liberal al domnului Theodor Stolojan a fost prea subţire. Cei din generaţia care a refuzat carnetele de membru UTC şi PCR, l-am perceput pe fostul preşedinte de partid şi candidat la funcţia de preşedinte de republică ca pe un fost. Comunist. Unul dintre cei mulţi locuind confortabil în scumpa noastră patrie, fără a fi fost deranjaţi de austeritatea intelectuală a „filozofiei” societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Sau de individualismul anarhic al lui Ceauşescu. Dimpotrivă. Nici unul dintre economiştii defunctului regim, cu atât mai puţin un Stolojan, un Isărescu, un Remeş, Dijmărescu, sau Văcăroiu nu a îndrăznit să promoveze măcar principiile individualismul socialist. Eroii vremurilor lor, posesorii aceleaşi identităţi ideologice şi de breaslă din Ungaria vecină şi comunistă, încă din 1956 au dat expresie stării de spirit şi temperament specifice individualismului liberal, obligându-l pe Kadar să renunţe la monetarismul debil în favoarea implantului de principiu al cererii şi ofertei, cu care au revoluţionat efectiv economia lor naţională. Decenii de-a rândul, Ungaria a fost vitrina cu bijuterii a socialismului sovietic. Naivii din1989 - „carnea de tun” cu care a fost pavat drumul către raiul capitalist -, sunt în mare parte efectivul celor „nehotărâţi”, care nu l-au nici criticat, dar nici apreciat pe Theodor Stolojan, în particular. Au înţeles -cu preţul bunului simţ ce le-a fost „întinat” de liberalismul, creştin-democraţia, social-democraţia, „despotismul înţelept” al post-comunismului românesc-, că nu numai elita politică românească, dar o mare parte a societăţii româneşti suferă de o groaznică criză de identitate. Citesc în ziare -în sfârşit!-, opinia potrivit căreia PNL suportă o criză de identitate doctrinară. Cu adevărat, aşa şi este! Dar nu este singurul partid diagnosticat aidoma. Îmi poate spune cineva ce sume au capitalizat economia românească aduse cu vehiculul liberal? Poate să îmi explice cineva, de ce PSD în loc să fi fost preocupată de realizarea programelor de asistenţă socială, desfăşura pana deunazi -cu o impetuozitate uneori violentă-, o politică de capitalizare specifică doctrinei liberale!? Chiar nu deranjează pe nimeni -din această aşa zisă elită politică-, faptul că doctrina creştin democrată este muribundă? Sunt convins de faptul, că sănătatea fizică a Dlui. Theodor Stolojan s-a imbunatatit si-i doresc să trăiască ani mulţi! Dar nu in PNL. Caci, in ciuda actualului sau carnet de partid, doctrinar el este un exemplar de stanga al endogamicei politici romanesti.


Viseu de Sus, noiembrie 2006
____________________________________________________

* Endogamie =
(1) căsătorie obligatorie în sânul aceluiaşi trib,
(2) unire a doi gameţi (celule sexuale ), formaţi în acelaşi organism.

** Liniment =
Alifie

Re: JOS LABELE DE PE BISERICA -Scrisoare deschisa lui Marian Ilea

Draga Marian,
In primul rand am obligatia de a declara public ca nu am fost, nu sunt si nici nu voi fi colaborator, angajat, simpatizant al vreunui serviciu secret, trans-pan-inter-national.
Apoi, de a declara ca sunt un om cu credinta in Dumnezeu, aidoma tie sau altor concitadini, conjudeteni, concetateni, continentali. Asadar, sunt crestin si botezat. ( La varsta de 17 ani! )
Sunt bacalaureat al Liceului de Muzica si Arte Plastice din Baia Mare, absolvent -fara licenta-, al Scolii Superioare de Jurnalistica din Budapesta prin urmare, iti sunt companion in gazetarie. ( Unii au definit jurnalistica, -accentuand doar genul proxim!-, ca fiind stiinta manipularii...)
Aidoma tie, Marian ILEA, lucrez in mediile scrise si audio-vizuale din anul 1991. Cu alte cuvinte, amandoi iubim oamenii in tentativa de a-i educa, ori de a-i suporta!
Ura si iubirea -haas und liebe-, libertatea -svabod-, credinta -hit-, frica -phrike-, au fost bagajele urcusului tau de luni, 28 august 2006, pe pagina de frunte a Glasului. Dar, ele sunt chiar trepte ale unei scari pentru suirea constiintelor pana la cerul naturii umane! Editorialul -gen publicistic, de obicei nesemnat, care exprima pozitia conducerii unei publicatii fata de o problematica de actualitate-, intitulat "Jos labele de pe biserica" iti poarta semnatura. Lirismul textului prin care faci vorbire in ce-ti priveste amintirea unui spatiu al copilariei, ca teza a iubirii de libertate, credinta, este masura talentului tau de prozator. Talent, aici impovarat de "misiunea" impusa de "logica" politicii editoriale a ziarului care iti ofera painea de pus pe masa familiei tale. Observatiile mele in ce priveste aceasta "povara" sunt (si) la dispozitia celor care au citit "textul" semnat de tine, dar mai ales impotriva celor pe care cotidianul "Glasul Maramuresului" cauta sa-i exonereze de raspundere (penala!), folosindu-se nu numai detalentul tau, dar si de raporturile tale contractuale cu ziarul. (Repet, deontologic nu erai obligat sa semnezi articolul!)
Astfel:
- exista informatii irefutabile, care demonstreaza lipsa de unitate, diferentieri flagrante, in ce priveste aplicarea canoanelor in bisericile ortodoxe din Romania, ca urmare lipsei de reactie a clerului fata de exercitiile de forta ale partidului si securitatii!
Exemplu: in Ardeal -fara nici o exceptie!-, au fost oficiate conform canoanelor toate ritualurile specifice botezului, nuntii, decesului, spre deosebire de practicile din Regat, unde preotimea avea "dezlegare" numai in ce priveste ritualul inmormantarii. In marile orase, unii aveau norocul oficierii unei nunti dar, pentru un botez, preotul venea, pe furis, acasa la parintii noului nascut in vederea ungerii cu sfantul mir. (Am aratat, ca eu insumi, desi nascut la Sighetu Marmatiei, am fost botezat abia la 17 ani, intrucat in perioada anilor 52, cand tatal meu era angajat civil la unitatea de graniceri, practic i s-a interzis contactul cu Biserica chiar, casatoria lui cu mama mea, de origine ungaro-slovac-romana, deci "nationalitate conlocuitoare" a fost oficiata abia dupa aprobarile de partid!)
- lipsa de transparenta a Consistoriului BOR (autoritatea administrativ-disciplinara a unei biserici), in legatura cu faptele preotilor, calugarilor sau calugaritelor este o evidenta!
- renuntarea BOR la biserica si enoriasii din teritoriile romanesti "pierdute" a fost consecinta politicii de forta a partidului comunist si Directiei pentru Securitatea Statului -DSS-!
- obedienta fara egal a clerului fata de PCR nu poate fi negata, iar lipsa de reactie a BOR in ce priveste scoaterea din legalitate a Bisericii Unite, de catre bolsevici, incrimineaza!
- dupa 1989 disputele la nivelul superior al clerului au drept consecinta o si mai evidenta scindare a intereselor, nu numai administrative, dar mentinerea sintagmei "biserica nationala" face o evidenta trimitere la caracterul politic -deci, laic!-, pe care BOR il "mosteneste" pe linia PMR-PCR-DSS!
(La vremea istoricei sale vizite la Budapesta (si) patriarhul Teoctist, a avut supriza unui eveniment de o gravitate cu totul exceptionala. In timpul slujbei oficiata de parohul bisericii ortodoxe a romanilor din Budapesta, ambasadorul a intrat -pe usa "imparateasca"-, in Sf Altar, a insfacat Sf. Cruce pe care a impins-o in mainile parohului spunandu-i: "parinte, incheiati mai repede slujba caci, suntem asteptati de ambasadorul Rusiei". Acest sacrilegiu s-a petrecut sub ochii intregii asistente: mireni, enoriasi, reprezentanti ai unor culte, diplomati, oameni de presa, copii si tineri, batrani care au izbucnit in plans! Lipsa de reactie a capului BOR a lasat lumea muta de uimire, dar mai ales a "girat" un pacat a carei povara o vom purta cu totii multi, multi, foarte multi ani...)
Draga Marian, am scris, la repezeala, aceste randuri dar, profunzimea lor se vrea o privire nu numai inspre ochii, dar mai ales spre labele ce (unele) mai sunt pe biserica! Asa sa imi ajute Dumnezeu, daca in suflet am fost manat de razbunare fata de acestia. Amin!

Viseu de Sus, 29 august 2006

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Avocat al diavolului?

Primesc din partea colegului de la Magyar Hirlap stirea potrivit careia, unul din cei mai cunoscuti avocati din Ungaria il va reprezenta in instanta -in calitate de aparator, pe cel despre care se spune ca este asasinul lui Marian Cozma.
In vreme ce traduc stirea, o intrebare imi macina curiozitatea. Imi sminteste dramul cunostintelor de logica!
DE CE UN AVOCAT DE TOP ISI RISCA REPUTATIA PROFESIONALA SI APARA UN CETATEAN SUSPECTAT DE CRIMA???

Dar, iata textul original si traducerea:
MAGYAR GYÖRGY : MÉG MEGFONTOLOM Egy sztárügyvéd, Magyar György védheti a Cozma-gyilkosság első számú gyanúsítottját, Raffael Sándort.
MAGYAR GYÖRGY: MA MAI GANDESC Un avocat de top, Magyar György -poate, il va apara pe Raffael Sandor, suspectul numarul unu al asasinatului din dosarul Cozma
Március 8-án lesz egy hónapja, hogy a veszprémi Patrióta lokálban megtámadták és megölték az MKB Veszprém kézilabdacsapatának beállósát Marian Cozmát, másik két csapattársát pedig súlyosan megsebesítették.
La 8 martie se face o luna decand, in localul veszpremian Patriota l-au atacat si ucis pe pivotul celor de la MKB Veszprem, Marian Cozma alti doi colegi ai acestuia fiind grav raniti.
Meg nem erősített információk szerint a halálos szúrást Raffael Sándor vitte be Cozmának, erről állítólag több tanúvallomása is van a nyomozóknak. Az ügy másik négy gyanúsítottja már vallomást is tett: mindannyian elismerték, hogy részt vettek a lokálban a verekedésben, de az utcán azt nem látták, hogy ki szúrta meg a sportolókat.
Informatii neconfirmate arata ca lovitura cauzatoare a mortii a lui Cozma ar fi fost data de Raffael Sandor, cel putin anchetatorii au la indemana cateva declaratii ale unor martori. Ceilalti patru suspecti au declarat deja, ca au luat parte la bataia din local, dar pe strada nu au vazut persoana care i-a injunghiat de sportivi.
Raffael Sándor kihallgatását eddig nagyban nehezítette, hogy hazakerülése óta csak kirendelt védője volt. Kedden azonban a neves sztárügyvédet, Magyar Györgyöt kérte fel család a gyanúsított védelmére.
Anchetarea lui Raffael Sandor a fost ingreunata pana acum de faptul ca de la data extradarii acestuia nu a avut decat un avocat din oficiu. De marti insa, familia celui suspectat l-a solicitat pe binecunoscutul avocat Magyar Gyorgy sa il apere in instanta.
Magyar György a Magyar Hírlap online kérdésére elmondta: egyelőre csak informálódik, ismerkedik az esettel. Arról, hogy elvállalja-e az ügyet, csak a jövő héten szerdán dönt.
Intrebat de Magyar Hirlap online Magyar Gyorgy a spus: deocamdata se informraza in legatura cu acest caz. Daca va accepta -sau nu, acest dosar abia miercuri va decide.
Magyar Hirlap online
Personal inclin sa cred ca nu excelenta profesionala este motivatia care trebuie sa determine o decizie pe care un avocat de top o va lua in ce priveste reprezentarea in calitate de aparator la bara, in cazul unui asasinat, atat de salbatic precum cel caruia i-a cazut victima Marian COZMA. O crima este o crima, adica o fapta antisociala! Un act impotriva firii umane! Un sacrilegiu!
NU S-A NASCUT OMUL, CARE SA APERE FAPTA ANTISOCIALA, SA CEARA CLEMENTA OAMENILOR PENTRU CINEVA, CARE FAPTUIESTE DESFIINTAREA FIRII OMULUI, SA POATA STA CU INIMA IMPACATA IN FATA LUI DUMNEZEU STIIND CA … E DOAR UN OM SI NU DUMNEZEU INSUSI, CARE IARTA SI PE CRIMINAL, DACA ACESTA, DOAR ACESTA, PRIN RUGACIUNEA SA O CERE!
Il cunosc pe Magyar Gyorgy.
El nu este omul diavolului!
NU CRED CA IL VA APARA PE RAFFAEL SANDOR! PE CRIMINALI DOAR MEFISTOFEL II PROTEJEAZA…
08 martie 2009

Sminteala si tehnica cresterii ratingului televiziunilor romanesti

In urma cu cativa ani “bazaitul” teleimprimatorului atragea atentia oamenilor din redactiile jurnalelor cu privire la …sosirea unei stiri. Azi, stirile nu “bazaie” ci, provoaca: atitudini -de admiratie, sau revolta, placere sau repulsie, fondul unora dintre stiri fiind cauzatoare de… stop respirator! Dar, aceste stiri trebuie sa contina avertismentul pe care legea o impune, tocmai pentru a proteja sanatatea fizica si morala. Ratingul nu face legi, dar poate impune aplicarea legii, atunci cand tehnica de obtinere a procentelor cat mai mari de consumator de stiri este consecinta smintelii! Am proba smintelii ca tehnica de crestere a ratingului!
Cititi, insa, va avertizez in ce priveste cresterea tensiunii arteriale !… “ Ştiri Antena 3 » Ştiri Romania » Desfrâu la 12 ani: O elevă din Târgu Mureş s-a pozat goală şi a trimis fotografiile colegilor (FOTO INTERZIS MINORILOR)
"O elevă în clasa a VI-a la un gimnaziu din Târgu Mureş a ajuns cunoscută, peste noapte, în întreaga şcoală. Însă nu datorită notelor mari. Fata, în vârstă de 12 ani, s-a pozat goală, iar fotografiile au ajuns pe mail-urile colegilor. Părinţii elevei sunt plecaţi la muncă în străinătate, aceasta fiind lăsată în grija bunicii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Mureş, Adina Pui, se pare că eleva a fost ameninţată pentru a face pozele respective. Conducerea şcolii a contactat poliţia pentru a determina cine a ameninţat eleva. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că este regretabil că părinţii îşi abandonează copiii şi fug de responsabilităţi. În situaţii de felul acesta, şcoala ar trebui să fixeze un tutore pentru astfel de copii”, a declarat Andronescu.
Televiziunea Antena 3 -care, se autointituleaza: ” cea mai buna televiziune de stiri” posteaza si pe site fotografiile minorei. Astfel, TV A3 incalca legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 272/2004 …, foloseste cu buna stiinta eronat intelesul unor sintagme, iar prin aceasta manipuleaza tendentios opinia publica, prejudiciaza fiinta umana si cea a limbii literare romanesti!
Antena 3 savarseste o infractiune!
Iata, proba:
Art. 1 (1) Prezenta lege reglementeaza cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului. (2) Autoritatile publice, organismele private autorizate, precum si persoanele fizice si persoanele juridice responsabile de protectia copilului sunt obligate sa respecte, sa promoveze si sa garanteze drepturile copilului stabilite prin Constitutie si lege, in concordanta cu prevederile Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/1990, republicata, si ale celorlalte acte internationale in materie la care Romania este parte. Art. 3 De dispozitiile prezentei legi beneficiaza: a) copiii cetateni romani aflati pe teritoriul Romaniei; b) copiii cetateni romani aflati in strainatate; c) copiii fara cetatenie aflati pe teritoriul Romaniei;… Art. 22 (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale. (2) Este interzisa orice actiune de natura sa afecteze imaginea publica a copilului sau dreptul acestuia la viata intima, privata si familiala. (3) Participarea copilului in varsta de pana la 14 ani la dezbateri publice in cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau, dupa caz, al altui reprezentant legal. (4) Copiii nu pot fi folositi sau expusi de catre parinti, reprezentanti legali sau alte persoane responsabile de cresterea si ingrijirea lor, in scopul de a obtine avantaje personale sau de a influenta deciziile autoritatilor publice. (5) Consiliul National al Audiovizualului monitorizeaza modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel incat sa se asigure protectia si garantarea dreptului copilului prevazut la alin. (1).
Cu exceptia mensualului COM24, nici o publicatie, post de radio sau TV nu s-a desolidarizat, delimitat, de postul de televiziune incriminat. Nimeni nu a cerut - Clubului de presa roman, CNA, Parchetului de pe Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerului Justitiei, autosesizarea si luarea masurilor ce se impun!
08 martie 2009