duminică, 17 ianuarie 2010

Theodor Stolojan si endogamica* politică romaneasca

Eu simt o sensibilă uşurare sufletească. Acum, in pragul demiterii sale din PNL, caci deşi fardat de cosmeticieni experţi ai originalei democraţii bucureştene, linimentul** liberal al domnului Theodor Stolojan a fost prea subţire. Cei din generaţia care a refuzat carnetele de membru UTC şi PCR, l-am perceput pe fostul preşedinte de partid şi candidat la funcţia de preşedinte de republică ca pe un fost. Comunist. Unul dintre cei mulţi locuind confortabil în scumpa noastră patrie, fără a fi fost deranjaţi de austeritatea intelectuală a „filozofiei” societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Sau de individualismul anarhic al lui Ceauşescu. Dimpotrivă. Nici unul dintre economiştii defunctului regim, cu atât mai puţin un Stolojan, un Isărescu, un Remeş, Dijmărescu, sau Văcăroiu nu a îndrăznit să promoveze măcar principiile individualismul socialist. Eroii vremurilor lor, posesorii aceleaşi identităţi ideologice şi de breaslă din Ungaria vecină şi comunistă, încă din 1956 au dat expresie stării de spirit şi temperament specifice individualismului liberal, obligându-l pe Kadar să renunţe la monetarismul debil în favoarea implantului de principiu al cererii şi ofertei, cu care au revoluţionat efectiv economia lor naţională. Decenii de-a rândul, Ungaria a fost vitrina cu bijuterii a socialismului sovietic. Naivii din1989 - „carnea de tun” cu care a fost pavat drumul către raiul capitalist -, sunt în mare parte efectivul celor „nehotărâţi”, care nu l-au nici criticat, dar nici apreciat pe Theodor Stolojan, în particular. Au înţeles -cu preţul bunului simţ ce le-a fost „întinat” de liberalismul, creştin-democraţia, social-democraţia, „despotismul înţelept” al post-comunismului românesc-, că nu numai elita politică românească, dar o mare parte a societăţii româneşti suferă de o groaznică criză de identitate. Citesc în ziare -în sfârşit!-, opinia potrivit căreia PNL suportă o criză de identitate doctrinară. Cu adevărat, aşa şi este! Dar nu este singurul partid diagnosticat aidoma. Îmi poate spune cineva ce sume au capitalizat economia românească aduse cu vehiculul liberal? Poate să îmi explice cineva, de ce PSD în loc să fi fost preocupată de realizarea programelor de asistenţă socială, desfăşura pana deunazi -cu o impetuozitate uneori violentă-, o politică de capitalizare specifică doctrinei liberale!? Chiar nu deranjează pe nimeni -din această aşa zisă elită politică-, faptul că doctrina creştin democrată este muribundă? Sunt convins de faptul, că sănătatea fizică a Dlui. Theodor Stolojan s-a imbunatatit si-i doresc să trăiască ani mulţi! Dar nu in PNL. Caci, in ciuda actualului sau carnet de partid, doctrinar el este un exemplar de stanga al endogamicei politici romanesti.


Viseu de Sus, noiembrie 2006
____________________________________________________

* Endogamie =
(1) căsătorie obligatorie în sânul aceluiaşi trib,
(2) unire a doi gameţi (celule sexuale ), formaţi în acelaşi organism.

** Liniment =
Alifie

Niciun comentariu: